Acasă

Pe ultima ruină a lumii noastre vechi
Fără cuvinte, stăm perechi.
Am adunat tăcerea-n pumni și-am zâmbit,
Căci tot ce-a fost greșit, aici s-a isprăvit.
Și-n ciobul ăla de oglindă spartă
Am văzut viitorul pentru prima dată.
Un drum nou ce pornea din scrumul ars,
Și-am înțeles că Nordul meu erai doar tu.

Și-atunci am știut...

Tu dai foc la tot ce-am cunoscut,
Și mă faci să renasc iar din scrumul ud.
Îmi ștergi harta, orice reper de pe drum,
Și-mi șoptești: "Acasă e aici și acum".
Nu mai caut altundeva, alt drum,
Pentru mine, acasă e aici și acum,
Doar aici și acum.

Noi doi, am pus pe mute lumea toată
Și-am construit în grabă o fortăreață.
Din două perne și-un cearșaf pătat
Cu vin și cu un nou, perfect păcat.
Zgomotul lor nu mai ajunge-aici,
Am rupt contactul, suntem prea mici
Sau prea mari pentru tot ce-i afară,
E doar prezent într-o eternă vară.

Și-atunci am știut...

Tu dai foc la tot ce-am cunoscut,
Și mă faci să renasc iar din scrumul ud.
Îmi ștergi harta, orice reper de pe drum,
Și-mi șoptești: "Acasă e aici și acum".
Nu mai caut altundeva, alt drum,
Pentru mine, acasă e aici și acum,
Doar aici și acum.

Pot să îmi spună toți că e greșit,
Că focul nostru-i doar un chibrit.
Dar nu mai vreau să fiu salvată,
E prima oară când mă simt... acasă.

Tu dai foc la tot ce-am cunoscut,
Și mă faci să renasc iar din scrumul ud.
Îmi ștergi harta, orice reper de pe drum,
Și-mi șoptești: "Acasă e aici și acum".
Nu mai caut altundeva, alt drum,
Pentru mine, acasă e aici și acum,
Doar aici și acum.

Aici... și acum...
...acasă.